Bogdan Dumitrescu

Pagina cu adevărat personală...

FAMILIA

Adina, soția mea, este cadru didactic la Conservator.

Băieții noștri, Andrei și Sebastian, sunt născuți în 1987 și 1989.

Andrei este elev la "Mihai Viteazul" și e pasionat de limbile străine. De o vreme învață chineza.

Sebastian e elev la "Iulia Hașdeu" și e tare la muzică. Cântă la vioară și clarinet.

Amândoi sunt buni la matematică. In 2002, Sebastian a câștigat premiul cel mare la concursul Kangourou, la fel ca Andrei în 2000. In 2003, Seb s-a calificat la faza națională a olimpiadei (locul 3 pe București). Andrei a fost primul pe București în 1999.

Amândoi joacă fotbal destul de bine.

Actualizari iunie 2003: rezultate senzationale la concursuri !

Andrei a castigat premiul I la Olimpiada nationala de franceza, in aprilie, la Braila.

Sebastian a luat mentiune (locul 7-8) la Olimpiada nationala de matematica de la Sibiu si s-a calificat la barajul pentru juniori, unde a iesit al treilea. A participat apoi la pregatirea lotului largit (doua saptamani la Pitesti) si, dupa alte doua baraje, a intrat in echipa nationala de juniori. La Olimpiada balcanica din Turcia (20-25 iunie, Kusadasi, Turcia), a castigat o medalie de argint, iar echipa Romaniei a obtinut primul loc. (Pentru punctaje si alte informatii, vezi www.olimpiade.ro)

La Cangurul, Andrei a fost al doilea la clasa a noua, iar Seb al treilea la opta. Asa ca au castigat cate o excursie in Grecia.

 

Toți patru, în Piața Palatului de iarnă din St. Petersburg, în iulie 2001. Intre timp, Andrei a ajuns cât mine, iar Sebastian e aproape.

Pare a fi singura poză cu toată familia din lungile drumuri ale verilor 2000 și 2001.

In 2000-2001 am fost toți patru în Finlanda, la Tampere. Vara e minunată acolo - ca și iarna de altfel. Lacuri, pădure, oameni puțini și reguli care sunt respectate.

Poza asta îmi place foarte mult, mai puțin pentru ce se vede, mai mult pentru ce sugerează.

 

PASIUNILE

Acest capitol ar trebui să fie aproape nul, pentru că mare timp pentru pasiunile mele nu am. In afară de cercetare, care este într-adevăr o pasiune - niciodată n-am înțeles cum poți munci doar din obligație - mi-au plăcut dintotdeauna fotbalul și literatura. Si ca actor, și ca spectator.

Fotbal am jucat mult în copilărie și tinerețe, apoi cu pauze din ce în ce mai mari. Una din bucuriile avute în Finlanda a fost fotbalul săptămânal, cu studenții. Nu credeam să mai pot alerga atât, nici să fac față onorabil pe un teren mare. Din păcate, s-ar putea să fi fost cântecul de lebădă.

Literatura mi se pare încă una din invențiile cele mai minunate. Poate pentru că a citi o carte înseamnă un exercițiu aproape pur de imaginație. A scrie o carte necesită și tehnică, în afară de imaginație. Iar după ce citești câteva cărți mari înțelegi că mai trebuie și altceva - o imensă personalitate. Cartea care m-a marcat cel mai mult este "Călătorie la capătul nopții", de Celine.

Singurul premiu pe care l-am luat în viața mea de adult a fost pentru literatură... în 1996, la editura Nemira. Până la urmă nu mi-au publicat nimic, de aceea am hotărât ca, pe lângă cursurile de Prelucrarea Semnalelor și Algoritmi Paraleli, să pun pe net și povestirile mele SF.

Volumul "Anul 2000 a trecut cu bine" conține 14 povestiri. Cele scurte mi se par foarte bune, dar opinia autorului este cea mai puțin importantă.